Intr-adevar, ma simt de parca sunt intr-o cabana undeva la munte. Pe internet au inceput glume legate de impodobirea bradului si retrait Craciunul. In doar cateva zile, Bucurestiul a fost acoperit aproape complet de zapada. Abia in a doua jumatate din februarie a inceput iarna. In schimb, am fost intr-o continua primavara dinainte de a veni primavara.

O vedeam cum se plimba pe alee uitandu-se peste tot si parca gandindu-se “eu acum ce fac?” Abia asteptam sa vina ianuarie si cele doua viscole prezise de meteorologi ca sa se joace iar in zapada. Si acum imi amintesc cu cata placere iesea din bloc indreptandu-se spre gramada cea mai mare de zapada si cum intr-o zi am iesit din bloc dupa ce se topise zapada si nu mai avea cum sa se joace in ea, iar Sara se uita intr-o parte si in alta cautand omatul in care se jucase cu mare placere. Anul trecut a descoperit ca ii place enorm sa se joace in troiene mai inalte decat ea. Mi-a parut rau ca nu am avut zapada ca lumea mai mult pentru Sara. Ma uitam la imagini din Maroc, vedeam troienele de zapada care ingreunau traficul si simteam cum inauntrul meu ia nastere un sentiment de invidie si dezamagire ca altii au zapada si noi nu. Anul acesta a decis sa isi petreaca timpul in vestul Europei. Toata zapada care punea de obicei stapanire pe Romania in timpul lunii ianuarie nu a mai venit.

Iarna care tocmai s-a incheiat (calendaristic vorbind) a fost una foarte ciudata.

Cele 50 de umbre a lui grey 3